Dunarea a depasit cotele de inundatie la Calafat

Scris de Ada Gavrilescu   // 18/03/2013

Inundatii_

Dunarea a depasit, luni, la Calafat cota de inundatie, circulatia pe fluviu defasurandu-se cu viteza redusa si restrictii de tonaj, armatorii fiind anuntati ca debitul crescut si curentii pun in pericol navele si incarcatura, scrie Mediafax.

In zona Gruia, cotele Dunarii au ajuns la 646 de centimetri, aproape de cota de inundatie care este de 700, in timp ce la Calafat aceasta a fost depasita cu doi centimetri.

Se diminueaza cu mult viteza de inaintare pentru amonte si creste pentru aval, ceea ce este un pericol pentru nave in ceea ce priveste influenta curentilor asupra stabilitatii navelor. Am luat masuri, navele sunt anuntate, isi reduc barjele la marimea si tonajul care le permit sa circule cu o viteza limita de sase kilometri pe ora, asa este data regula de navigatie pentru zona Cazanelor, unde sunt zonele periculoase si unde am avut accidente cu pierderi de marfa si nave”, a explicat directorul Capitaniei Zonale Drobeta Turnu Severin, Mihai Ghiba.

Potrivit purtatorului de cuvant al Sistemului de Gospodarire a Apelor Romane Mehedinti, Magda Dinca, tendinta Dunarii este de usoara crestere pana in jurul datei de 20 martie, cand este prognozat un debit de 11.000 de metri cubi pe secunda, urmand ca dupa aceasta data sa fie in usoara scadere la 10.700 – 10.800 de metri cubi pe secunda.

35 de hectare inundate in Corabia si Garcov

Cresterea debitului Dunarii a afectat si zone din judetul Olt, unde 35 de hectare de pasune din Corabia si Garcov au fost inundate.

Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Olt, Alin Basasteanu, citat de Agerpres, nivelul apei Dunarii a ajuns la Corabia la 522 de centimetri, fiind depasite cotele de atentie cu 22 de centimetri si sunt prognozate noi cresteri de debite si niveluri, iar incepand de marti a fost instituit cod galben pe sectorul Corabia – Zimnicea (judetele Olt si Teleorman).

Ultimele depasiri ale cotelor de atentie si inundatie la Corabia s-au inregistrat in 2010.

Ministerul bulgar al Mediului a avertizat, de asemenea, asupra pericolului de inundatii pe Dunare.

Comentarii

Comentarii


Tags:

Calafat

Corabia

cote de atentie

cote de inundatii

Dunare

inundatii


Articole similare